Valerii Moraru, noul acționar majoritar al Rapidului. „Am cumpărat 75% din club, urmează și alte negocieri. Ar fi fost păcat ca echipa să dispară”

Valerii Moraru, noul acționar majoritar al Rapidului.
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Valerii Moraru este noul patron al Rapidului. Omul de afaceri a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a făcut anunțul oficial și a oferit asigurări că va salva clubul din situația în care se află.

„Ieri, 25 iulie, a fost făcută tranzacția. Am cumpărat 75% din clubul Rapid și urmează și alte negocieri. Am făcut o tranzacție de proporții și urmează și altele pe care sper să le finalizăm până miercuri-joi. Vreau să mulțumesc avocaților și clubului Rapid care ne-a pus la dispoziție toate actele. Sunt conștient că urmează o perioadă grea, dar sunt convins că vom reuși. Ar fi fost păcat ca Rapid să dispară din fotbalul mare. Am solicitat ca foștii acționari să rămână lângă noi, cu un procent sau două. Am auzit că domnul Massone ar dori să vină cu 5 milioane de euro; dacă are acești bani, suntem dispuși să negociem. Vom face tot ce e posibil pentru a salva situația”, a declarat Valerii Moraru în cadrul unei conferințe de presă.

Moraru a vorbit și despre situația antrenorului și a jucătorilor: „Contractul cu antrenorul a fost negociat în absența noastră, dar dacă își îndeplinește obiectivul, 17 puncte în 10 meciuri, nu va fi nicio problemă. Domnul Ganea are niște obiective și trebuie susținut. În privința jucătorilor, cel mai important este să avem salariile la zi. Voi merge astăzi la meciul cu Steaua, împreună cu familia și prietenii. Am cumpărat bilete.Rapid va începe să se lupte din nou pentru primele locuri și pentru cupele europene după ce clubul va ieși din insolvență”, a mai precizat finanțatorul Rapidului.


Omul de afaceri basarabean Valerii Moraru a devenit, sâmbătă, acționarul majoritar al FC Rapid, preluând 75 la sută dintre acțiunile deținute de cei patru suporteri, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul clubului giuleștean.

Fanii primiseră 80 la sută din acțiunile clubului de la Adrian Zamfir și i-au cesionat lui Valerii Moraru doar 75 la sută.

„Suporterii acționari nu au dorit să cedeze toate cele 80 la sută din acțiuni, păstrându-și trei dintre ei câte 1 la sută, iar unul 2 la sută. Motivul invocat de aceștia este că doresc să poată convoca în cazuri extreme Adunarea Generală a clubului și pentru a putea lua cunoștință despre deciziile importante pe care le va lua în perioada următoare Valerii Moraru. Cei patru suporteri s-au obligat printr-un contract să cedeze și cele 5 la sută din acțiuni către Moraru în momentul în care clubul va ieși din insolvență”, au declarat sursele citate.

Avocații lui Valerii Moraru au notificat deja administratorul judiciar și au solicitat înscrierea omului de afaceri basarabean în registrul intern al acționarilor SC FC Rapid SA.

Adrian Zamfir controlează 20 la sută: 15 la sută prin soția sa, Natalia Zamfir, și prin doi apropiați câte 2 și 3 la sută. Conform surselor citate, Zamfir negociază în continuare și cedarea celor 20 de procente către Valerii Moraru, dar îi solicită acestuia mai multe garanții privind investițiile ulterioare în gruparea giuleșteană.

În această după-amiază, Valerii Moraru are programată o conferință de presă în cadrul căreia va face publică preluarea pachetului de 75 la sută din acțiunile clubului.

Valerii Moraru, proprietar al companiilor Azuga Waters și Perla Covasnei, a promis că va investi la semnarea contractului suma de 550.000 de euro pentru cheltuielile urgente ale clubului.

Fostul acționar majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, cedase gratuit 80 la sută din acțiuni către patru suporteri, dar tranzacția nu fusese oficializată de administratorul judiciar Cristina Andronache. Zamfir a negociat în ultimele săptămâni în numele acestora cedarea pachetului majoritar de acțiuni cu Valerii Moraru și investitorul italian Angelo Massone.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×